De câte ori n-am auzit expresia „da, mi-ar fi plăcut să fac medicină,dar contextul în care eram la 18 ani nu mi-a permis,şi acum e prea târziu”
Nu, nu e niciodată prea târziu, oricât de mult nu suport să folosesc exprimări cliseice atunci când argumentez ceva. Nu e prea târziu, pentru că mai bine faci o viaţă ceea ce îţi place, chiar dacă începi mai târziu, decât să faci o viaţă întreagă ceva ce nu îţi place.
Dar ce vor zice colegii?
Nimic, absolut nimic. Am avut colege mult mai mari decât mine şi au reuşit să se integreze perfect. Nimeni nu a judecat, iar dacă sunt oameni care au făcut-o, aceia sunt oricum oameni cu care nu vrei să ai de a face niciodată. Aşa că de ce te-ar deranja? Gura lumii n-o astupă nici pământul, aşa că construieşte-ţi viaţa exact aşa cum ai vrea s-o trăieşti.
Pentru că nimeni şi nimic nu va umple golul pe care îl lăsa faptul că tu nu ţi-ai urmat visul.
Dar oare voi reuşi să învăţ la fel de bine ca cei care au mintea mai proaspătă?
Bineînţeles. Creierul are o plasticitate uimitoare, un mod de a se adapta şi de a forma noi conexiuni în fiecare zi. Şi mai mult decât atât, ai mai multe cunoştinţe şi o maturitate mai mare. Păi eu acum m-aş mai chiui la fel de mult să rezolv probleme de matematică cum m-am chinut în clasa a noua? Nu. Chiar dacă nu am mai avut tangenţe cu domeniul de când am terminat liceul. Cu timpul, ne creşte capacitatea de a formă mai uşor conexiuni logice – iar logica este pionul de bază în acest joc al memorării în care intrăm atunci când alegem medicina.
Aşadar nu mai sta pe gânduri. Fă ceea ce simţi, când simţi. Nu trebue să fii pregătit, trebuie doar să vrei.