Acest program NU se poate cumpăra. Trebuie SĂ-L CÂȘTIGI. 👉 Doar candidații care trec testul de selecție pot intra în intensiv aprilie–iulie.


CUM SĂ TRECI DE LA „NU CRED CĂ MAI AM NICIO ȘANSĂ” LA „ADMIS LA MEDICINĂ LA BUGET” ÎN 3 LUNI, FOLOSIND UN SISTEM CLAR ȘI NEMILOS DE PREGĂTIRE – FĂRĂ SĂ MAI PIERZI ÎNCĂ UN AN, FĂRĂ PROFESORI SLABI ȘI FĂRĂ SĂ-ȚI DISTRUGI NERVII.

Ești conștient că:

  • timpul curge nemilos spre iulie,
  • ceilalți par mai pregătiți decât tine,
  • iar tu trăiești între panica de „nu sunt gata” și vinovăția de „dacă aș fi început mai devreme…”.

Acum ai în față ultima ta șansă de a recupera tot ce n-ai făcut bine până acum, fără să mai arunci încă un an la gunoi și să recuperezi tot timpul pierdut sau alocat prost.

Nu cu încă un meditator.

Nu cu încă o carte de grile.

Ci cu un sistem intensiv, construit special pentru etapa asta: aprilie–iulie.

Un sistem care:

  • te scoate din haos,
  • îți ia materia la sânge, logic,
  • îți dezmembrează capcanele din grile,
  • îți antrenează emoțiile,
  • și te pune la masă cu oameni care trag în aceeași direcție ca tine: ADMIS.

SISTEMUL CARE A BĂGAT LA MEDICINĂ MII DE ELEVI

ACEST PROGRAM INTENSIV ESTE PENTRU TINE DACĂ:

Acest program NU e pentru „elevul care mai vede el ce face”.

Este pentru cei care știu că, dacă ratează vara asta, o să-i doară ani de zile.

Programul intensiv este pentru tine dacă:

  • ai început „câte ceva”, dar nu ai un sistem și simți că ești rămăs în urmă
  • Vrei să intri la medicină acum, nu „când o fi să fie”
  • ai mai dat admiterea o dată, n-ai intrat și nu mai suporți gândul să pierzi încă un an
  • ai învățat „mult”, dar haotic, și nu știi ce se pune de fapt în subiecte
  • faci grile, dar greșești aceleași tipuri de întrebări și îți spui: „Nu știu CE NU ȘTIU. De unde să încep ca să repar asta…?”
  • să salvezi ce timp ți-a mai rămas, în loc să te uiți cum trece și să înghiți în sec în iulie
  • Până acum te-ai pregătit cu profesori fără experiență, care citeau din carte, nu îți explicau logic, te făceau să te simți prost pentru orice întrebare și îți dădeau „simulări” făcute din grile random, pe care ți le puteai printa singur acasă. Și vrei mai mult de atât
  • dacă uneori ai zile in care nu reții nimic, doar recitești și intri în panică
  • Te-ai pregatit cu profesori buni, dar totusi vrei să ai cele mai bune resurse

Emoțional… ești un mix de:

  • frică (dacă nu intru?)
  • vină (de ce n-am început mai devreme?)
  • rușine (ce zic ai mei dacă iar nu intru?)
  • presiune (toată lumea mă întreabă „cum merge?”)

ACEST PROGRAM INTENSIV NU ESTE PENTRU TINE DACĂ

Nu o să te mint: nu ne dorim pe toată lumea în Intensiv.

Nu este pentru tine dacă:

  • nu vrei să depui munca necesară și cauți o scurtătură magică
 prin care „în 3 luni înveți toată materia” dacă nu ai invatat nimic pana acum – aberație periculoasă
  • urăști învățatul logic și vrei doar să memorezi ca papagalul
  • vrei „doar un profesor care să-ți mai explice o dată lecția” și gata;

  • vrei doar să „încerci” admiterea, nu să o câștigi
  • dai la Medicină pentru că ți-au spus părinții, dar tu nu-ți asumi lupta;

  • nu ești dispus să investești serios în cea mai importantă decizie din viața ta

Dacă te regăsești aici, închide pagina.

Programul ăsta este construit pentru cei care au curajul să recunoască adevărul:

„Am greșit până acum. Dar nu mai las încă un an să treacă la fel.”

ADEVĂRUL

Uite care-i adevărul:


Poți intra la medicină folosind acest sistem. Cu toate acestea, există o problemă – până acum ai pierdut timpul si profesorii care te-au pregatit nu au avut un sistem integrat, nu s-au folosit de alte resurse, te-au abandonat între sedintele de pregătire si nu te-au testat real.


Însă nu este totul pierdut. Trebuie doar să știi ce să faci și să urmezi pașii in ordinea potrivită. Ai nevoie de un profesor care știe ce face, un mentor alături de tine 24/7 și testări riguroase constant. Nu ai nevoie de haos, frustrare, tocit.


Nu este vina ta că nu ești pregătit cum ar trebui. Ți s-au întâmplat toate lucrurile astea pentru că:

  • ai fost aruncat într-un sistem care nu e gândit pentru admiterea la medicină – școală care nu te pregătește pentru admitere, meditatori izolați, fiecare cu bucățica lui, grile random, zero strategie
  • ai fost lăsat să te descurci singur între școală, meditații și grile luate la întâmplare,
  • ai crezut că „mult = bine”, când de fapt contează STRUCTURA + REPETIȚIA + TESTAREA.
  • Ai crezut ca mai ai timp. Viata a intervenit si nu ai prioritizat admiterea asa cum stiai ca trebuie.

Dacă azi: ești haotic, faci grile la întâmplare, n-ai feedback real, te rupi psihic la primul stres, nu e pentru că „nu ești bun de Medicină”.

Admiterea la Medicină nu este un examen de inteligență.

Este un examen de SISTEM.

Dacă ai un SISTEM complet – cu explicații logice, plan clar, grile targetate, simulări ca la examen, mentorat și suport emoțional – poți trece de la frică și haos la ADMIS, chiar dacă nu vii dintr-un „liceu de top” sau nu ai început pregătirea din clasa a 9-a.

Nu ai nevoie de încă 3 meditatori.

Nu ai nevoie de încă un caiet de teorie.

NU AI NEVOIE de toate materialele si flashcardurile pe care le gasesti pe internet

Ai nevoie de un singur sistem integrat, în care:

  • toți trag în aceeași direcție
  • Ai o echipa in spate care isi doreste un singur lucru – sa fii admis
  • totul este cu gândul la ziua admiterii,
  • iar tu nu mai ești doar „un elev care speră”, ci un candidat antrenat.

Majoritatea elevilor pierd în 3 locuri:

  • Nu ştiu ce e cu adevărat important pentru subiecte
  • Nu au feedback real pe greşeli

  • Se blochează emoţional în ultimele săptămâni şi în ziua examenului


Programul intensiv loveşte direct aici:

  • Materia este atent selectată pentru a pune accent pe conexiunile logice si capcane, cum se dau in grile. Grilele sunt prioritatea nr.1 de acum
  • vezi tipare de întrebare şi capcane care se repetă
  • te expui la simulări reale, ca să nu fie „prima oară” în iulie. Trăiești ziua admiterii de mai multe ori, înainte să se întâmple cu adevărat.
  • Intri intr-o comunitate de oameni care trag în aceeaşi direcţie


SĂ NE CUNOAȘTEM

Eu sunt dr. Osman Alexandra,

  • Am terminat Colegiul Naţional Mihai Viteazul Bucureşti
  • Am obţinut 9.90 la examenul de Bacalaureat, din care 10 la biologie
  • Am absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti, specializarea Medicină generală
  • Mi-am dat licenţa în anatomie („Corelaţii clinico-imagistice în supuraţiile cervico-mediastinale”)
  • Mi-am ales la rezidențiat specialitatea Cardiologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti
  • Sunt co-fondatoarea platformei AiGrile, cea mai complexă platformă de învăţare şi rezolvare de grile din România
  • Sunt fondatoarea Medinsider, cea mai completă platformă de pregătire din România, cu cea mai mare comunitate de elevi
  • Am ajutat peste 20.000 de elevi de-a lungul carierei mele

Dar înainte de toate astea, am fost elevă, ca tine

Și eu am fost în punctul în care nu știam de unde să încep. Nu vin din familie de profesori universitari sau doctori, nu m-a ținut nimeni de mână.

Ce aveam în schimb?

  • o frică uriașă să nu dezamăgesc

  • un vis: să ajung medic

  • și o întrebare: „Cum pot să scot maximul din mintea mea în timp limitat?”


Faptul că în clasa a XII-a nu am dat la Medicină ca restul colegilor mei a dus la o serie de circumstanțe care, astăzi, m-au adus să vorbesc în fața ta.

În clasa a XII-a mi s-a spus că Medicina nu e pentru mine, că m-am hotărât prea târziu, că nu am nicio șansă pentru că nu știu Chimie. Că vin de pe mate-info, „ce să caut eu la Medicină?”. I-am ascultat.

Am dat la altă facultate – Facultatea de Biologie. Acolo, totul mergea bine. Note bune, profesori ok, colegi ok. Dar eu nu eram bine. Știam că am lăsat un vis în spate. Un vis care a fost strivit sub greutatea a ceea ce „zice lumea”. Știam că nu acolo era locul meu, ci la Medicină.

Dar nu am vrut să renunț. Mi-am înghițit frustrările până când au început să dea pe dinafară. Și au dat pe dinafară în aprilie. Atunci am renunțat să mai merg la Facultatea de Biologie. Le-am zis alor mei că vreau la Medicină.

Tata mi-a spus că e dezamăgit de mine. Că, în fond, „de ce să faci asta?”, că îmi merge foarte bine la Biologie, am și bursă. Nu am ascultat pe nimeni. Și am spus doar câtorva persoane ce vreau să fac. Una dintre ele mi-a dat o idee salvatoare: să nu dau Chimie, să dau Fizică.

Zis și făcut.

Am aruncat la gunoi depresia și frustrările și am început să învăț. Nu mă lua niciun profesor la pregătire – ce șanse aveam eu să intru, până la urmă? Nici eu nu credeam că o să intru. Dar asta am făcut, zi de zi, în toate cele 3 luni rămase până la admitere: am învățat.

Și, în timp ce mă pregăteam, am observat multe probleme – atât la mine, cât și la prietenii mei care se pregăteau pentru admitere:

  • făceau pregătire cu profesori care nu explicau logic mecanismele, care nu terminaseră Medicina
  • dacă puneau o întrebare, era considerată „prostească” și nu erau permise întrebări decât la ședințele de pregătire. Și mă întrebam: ok, dar ce faci când înveți acasă și ai întrebări? Aștepți o săptămână?
  • Dacă ratau 3 minute din pregătire pentru că suna telefonul sau se gândeau la altceva, totul era pierdut. Nu mai exista nicio șansă să urmărească acasă lecția.
  • Când făceau grile, nu era nimic sistematizat. Erau grile scoase din cărți și prezentate ca fiind „simulări”, când de fapt același lucru l-ar fi putut face și elevul singur, acasă.
  • Nimeni, dar absolut nimeni, nu se ocupa și de partea psihologică. Când, de fapt, ea este cea care decide dacă iei sau nu examenul – nu doar cunoștințele acumulate.

Eram, ca și mine, singuri. Fără parteneri de învățat, fără o comunitate în spate care să îi ajute cu sfaturi, materiale, sprijin. Singuri.

Erau învățați să tocească, nu să gândească. Și mai ales nu să gândească o grilă.

Tehnologia nu era folosită deloc: niciun soft de anatomie 3D, nimic.

Nu îi învăța nimeni cum să învețe. Era ceva ce „se presupune” că te învață la liceu. Spoiler: la liceu te învață să tocesti, nu să gândești.

Așa că m-am săturat. M-am săturat să mă chinui și am vrut să le dau altora ceea ce eu n-am avut: UN SISTEM.

Dar nu orice sistem. Un sistem pe care, dacă îl respecți pas cu pas, intri la Medicină. Am început să construiesc, bucată cu bucată, acest sistem:

  • cum să structurez materia logic
  • cum să învăț astfel încât să nu uit

  • cum să fac grile ca să devin „vânător de greșeli”, nu victimă

  • cum să-mi țin emotiile în frâu în ziua examenului


Am dat admiterea. Am intrat.

Nu pentru că aș fi fost „geniu”, ci pentru că am avut un sistem clar.

Am descoperit apoi o altă problemă. După ce am intrat la Medicină, am văzut cum se chinuie generațiile de după mine. Aceleași greșeli. Aceleași frici. Aceleași povești:

„Am început prea târziu.”


„Nu-s în stare.”


„Nu mă descurc singur.”

Mi-a zis X ca medicina nu e de mine.

M-am uitat in jur:

Meditatori izolați, cursuri dezorganizate, zero integrare, zero susținere emoționala, zero antrenament pe simulari, grile copiate din carti, zero tehnologie, desi suntem in anul in care suntem.

M-am enervat. Și am zis:

„Dacă nu există sistemul care ar fi trebuit să existe pentru mine, o să-l construiesc eu.”


Am testat acel sistem. Inițial pe câțiva elevi, apoi pe sute, apoi pe mii de elevi.

Și FUNCȚIONEAZĂ.

Ce poți face singur, chiar acum:

  1. Fă-ți un plan scris de recapitulare, pe zile.
  2. Înțelege logic tot ce nu ai înțeles până acum: ia materia bucată cu bucată și caută explicații pentru absolut orice. Pentru că, la examen, în adrenalina momentului, toceala te va părăsi și va rămâne doar logica. Asigură-te că ai o logică bună.
  3. În fiecare moment în care te blochezi, întreabă. Întreabă profesorul la 3 dimineața, întreabă un coleg, folosește-te de toate resursele pe care le ai. Nu îți permiți să pierzi și lunile astea învățând neproductiv, pe principiul „lasă că înțeleg eu mâine”.
  4. Înțelege cum gândesc examinatorii grilele, înțelege-le pattern-urile și fă cât mai multe grile grele. Dar nu e suficient doar să le faci: notează-ți greșelile, învață din ele, învață din tot ce prinzi. Astea sunt lunile care fac diferența.
  5. Testează-te la sânge, cronometrat, pe borderou. Învață să completezi borderoul atât de bine încât să poți să-l faci și noaptea, dacă te trezește cineva din somn — perfect.
  6. Vorbește cu un psiholog ca să faci față stresului admiterii, pentru că nu e de glumă. Anual, există sute de candidați bine pregătiți care pică din cauza stresului de moment și clachează cu foaia în față.
  7. Fă-ți un grup de suport: colegi care urmăresc același lucru ca tine și sunt dispuși să dea tot ce pot ca să ajungă la Medicină. O comunitate și un ecosistem care trag de tine în sus, nu într-un haos de grupuri, zvonuri și panici.

EI AU REUȘIT, PE TINE CE TE OPREȘTE?

SISTEMUL MEDINSIDER

Cursuri LIVE săptămânale, interactive, de 3 ore susținute de profesori care au promovat examenul de admitere

Înainte, când voiai să înțelegi un capitol greu, trebuia să:

  • cauți un meditator bun,
  • te potrivești după programul lui,
  • dacă lipseai, pierdeai lecția – la revedere explicații.

Dar acum poți folosi cursurile LIVE săptămânale, de 3 ore, care sunt și înregistrate integral și disponibile 24/7, ca să:

  • pui întrebări în timp real,
  • fii întrebat, verificat, corectat,
  • apoi să revezi lecția oricând, de câte ori ai nevoie, fără frica „dacă ratez ora, am pierdut tot”.

Obții claritate + structură, fără stresul programelor rigide și fără să depinzi de un singur moment în timp.

Mentor propriu disponibil 24/7 antrenat strategic pe centrul tău universitar

Înainte, când nu înțelegeai ceva, trebuia să:

  • stai blocat(ă) cu orele pe o frază;
  • cauți pe Google, pe YouTube, prin 3 grupuri de WhatsApp;
  • speri că îți răspunde cineva „când are timp”.

Dar acum poți folosi persoana ta-resursă (mentorul tău), pregătită strategic pe centrul tău universitar, ca să:

  • trimiți o întrebare și să primești răspuns clar;
  • ceri ajutor când rămâi în urmă cu planul;
  • primești explicații fix pe nivelul tău, nu copy-paste de pe net.

Obții răspunsuri rapide și direcție, fără să pierzi zile întregi în blocaj și fără să te consumi singur(ă) că „nu pricepi”.

Simulări fizice, pe borderou, corectate instantaneu și explicate detaliat

Înainte, când nu înțelegeai ceva, trebuia să:

  • stai blocat(ă) cu orele pe o frază;
  • cauți pe Google, pe YouTube, prin 3 grupuri de WhatsApp;
  • speri că îți răspunde cineva „când are timp”.

Dar acum poți folosi persoana ta-resursă (mentorul tău), pregătită strategic pe centrul tău universitar, ca să:

  • trimiți o întrebare și să primești răspuns clar;
  • ceri ajutor când rămâi în urmă cu planul;
  • primești explicații fix pe nivelul tău, nu copy-paste de pe net.

Obții răspunsuri rapide și direcție, fără să pierzi zile întregi în blocaj și fără să te consumi singur(ă) că „nu pricepi”.

Ascultări individuale lunare cu evaluarea nivelului și întocmirea unui plan personalizat de studiu

Înainte, ca să vezi „unde ești”, trebuia să:

  • îți estimezi tu nivelul
  • compari notele tale cu ale altor
  • speri că e suficient pentru buget

Dar acum poți folosi ascultările individuale lunare + workshopurile de recapitulare, ca să:

  • primești feedback direct pe nivelul tău;
  • ți se spună clar ce e bine și ce nu;
  • primești un plan personalizat pentru luna următoare.

Obții claritate și direcție, fără să trăiești în ceață, fără „cred că sunt ok” sau „cred că nu sunt bun(ă) de nimic” fără date reale.

Teme cu jurnal al greșelilor - progres măsurat cu acuratețe

Înainte, când făceai grile:

  • le rezolvai,
  • vedeai răspunsurile,
  • eventual ziceai „aha, am înțeles” și treceai mai departe,
  • apoi greșeai exact la fel la următorul test

Dar acum poți folosi temele gândite strategic + jurnalul greșelilor, ca să:

  • ții evidența clară a tuturor greșelilor;
  • vezi pe ce teme te împiedici cel mai mult;
  • urmărești cum procentul de răspunsuri corecte crește de la o lună la alta.

Obții un progres real, măsurabil, fără să mai repeți aceleași prostii la infinit și fără să te minți că „merge bine” doar fiindcă simți tu.

Invățare logică, accent pe conexiuni și detalii, și vizuală (anatomie 3D)

Înainte, ca să „înveți biologie”, trebuia să:

memorezi paragrafe întregi din carte;

îți imaginezi singur(ă) cum arată structurile;

speri că o să îți amintești tot la grile.

Dar acum poți folosi explicații logice, pe conexiuni, și suport vizual (scheme, desene, anatomie 3D) ca să:

vezi efectiv ce se întâmplă în corp;

leagă între ele capitolele (nervos–endocrin–senzorial etc.);

ții minte mai ușor, pentru că îți amintești imaginea, nu doar fraza.

Obții înțelegere profundă + memorie mai stabilă, fără să te chinui să bagi papagalicește informații care îți ies din cap la primul stress-test.

Consiliere psihologică săptămânală - psiholog acreditat

Înainte, când te sufocai de stres:

  • nu știai cu cine să vorbești;
  • primeai „sfaturi” gen „lasă că o să fie bine”;
  • îți duceai singur(ă) anxietatea, frica de eșec, presiunea familiei.

Dar acum poți folosi ședințele de consiliere psihologică săptămânală + workshopurile pe stres, tehnici de învățat și capcane din grile, ca să:

  • înțelegi ce e normal să simți;
  • ai strategii concrete de gestionare a emoțiilor;
  • transformi panica în focus și disciplină.

Obții un psihic care rezistă până la final, fără să te rupi pe drum, fără nopți nedormite fără sens și fără să te simți defect(ă) că ai emoții.

Workshop lunar centrat pe grile + capcanele lor

Workshop-ul luanar Medcamp nu inseamna 2 ore de discuții libere.

E o sesiune intensă, practică, în care se rezolvă grile dificile, se explică logica din spatele lor și se discută capcanele în care pică majoritatea candidaților.

Mentorii noștri îți arată cum să gândești rapid, cum să recunoști patternuri și cum să alegi rațional, nu emoțional.

Uneori, în 20 de minute de workshop înveți mai mult decât într-o săptămână de studiu singur. Fiindcă înțelegi pe loc de ce la o grilă răspunsul e A și nu C și vezi și din experiențele colegilor unde sunt grilele problematice unde ar trebuie să fii și tu antent.

Sunt workshopuri în care se râde, se întreabă, se greșește, dar la final pleci cu încredere.

Pentru că nu mai înveți mecanic, ci înveți să gândești.

Workshop în care obții cele mai eficiente tehnici de învățat

Vrei să afli cum reușesc alții să învețe în 3 ore ceea ce tu înveți într-o săptămână?

Te-ai săturat să stai cu cărțile în față iar după ce le închizi să nu rămână efectiv nimic reținut?

Află care sunt secretele 🔒 oamenilor care reușesc să învețe într-o zi cât alții într-o lună. Le vom povesti într-un workshop live interactiv în care vei afla, pe lângă asta:

⛔ tehnici de învățat care îți distrug productivitatea
🧠 cum să transformi 10 ore de învățat ineficient în 3 ore de învățat eficient
❌ care sunt cele mai mari greșeli pe care le faci când înveți pentru admitere
😮 de ce nu au mers până acum metodele tale
✅ ce să NU faci dacă vrei să intri la buget
⏳ cum să te organizezi în anul care urmează
🔥 cele mai eficiente metode de învățat

Să predăm materia e ușor. Să te învățăm cum să înveți e adevărata provocare.

Workshop în care înveți cum să gestionezi stresul admiterii

Vei afla în acest workshop exclusiv

🤯 Cum să nu sabotezi ani de învățat prin 3 ore de panică
🎯 Cum să transformi stresul în focus la examen
📆 Ce faci cu câteva zile înainte de admitere
🛌 Ce faci în ziua de dinaintea admiterii
🧠 Ce faci în ziua admiterii - cum să eviți blank-ul care apare când vezi subiectele
📚 Cu ce materie începi completarea
🧾 Cum să nu decalezi borderoul
❌ Cum să eviți anularea grilelor de pe borderou

Acces la cea mai mare comunitate de Medicină din România cu actuali + foști elevi (grupul Medinsider social)

Aici s-au adunat sute dintre viitorii tăi colegi, care trec prin aceleaşi lucruri ca şi tine şi te vor ajuta când ţi-e cel mai greu. Aici nu te judecă nimeni şi nu există întrebare prostească. Vei învăţa din întrebările pe care le pun ei la curs, vei beneficia de schemele lor şi îţi vei face sute de study buddies în familia Medinsider

Aici colegii nu sunt șerpi, nu te judecă nimeni și toată lumea îți sare în ajutor. Crede-ne, aici îți vei face prieteni pe viață!

ÎNVEȚI ÎNVĂȚÂNDU-L PE ALTUL - UNIC ÎN ROMÂNIA

LA NOI VEI PREDA ȘI TU!

Vei avea oportunitatea UNICĂ să explici cuiva materia. Iar când acea persoană ai înţeles, atunci VEI ŞTI SIGUR că nu îţi mai stă nimic în cale la admitere. Ne vei preda capitolul care ţi se pare cel mai greu de înţeles, iar noi îţi vom pune întrebări. Pentru că doar aşa poţi să te asiguri că ai înţeles cu adevărat.

BONUSURI

Performanța ta este premiată cu premii valoroase

GRATIS!

Medflix gratuit - Înregistrări video cu toate capitolele

GRATIS

Medcamp inclus - bootcamp de simulări riguroase

GRATIS!

Carte cu secretele sistemului nervos pe care nu ți le spune nimeni

GRATIS!

Carte tot ce ai nevoie pentru admitere

GRATIS!

Carte Anatomia unei Grile - cum să gândești o grilă de la A la Z

Cele mai avansate tehnici de învățat

GRATIS!

Carte de grile Corint

GRATIS!

Acces nelimitat la cea mai mare platformă de grile, cu explicații

GRATIS!

PDF-uri cu toată materia

GRATIS!

IAR DACĂ EȘTI DIN BUCUREȘTI, TE POȚI PREGĂTI FIZIC CU MEDINSIDER

Dacă ești din București și simți că ți se potrivește mai bine pregătirea fizică, te așteptăm la 📍 StudyHub. Și neapărat aruncă un ochi pe cum se desfășoară un curs fizic la noi!

NU AI NIMIC DE PIERDUT, DAR TOTUL DE CĂȘTIGAT

Dacă te temi că nu va funcționa pentru tine, testează programul cu garanția ZERO RISC. Dacă nu simți că te ajută, ai garanția returnării banilor.